Conferința Finală a proiectului CREATIVO
30.04.2024
Centrul pentru Educație Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri a făcut totalurile activităților din cadrul proiectului CREATIVO și a invitat partenerii proiectului la un eveniment de încheiere.
„Sunt foarte mândră că proiectul CREATIVO a reușit să furnizeze servicii de formare continuă și să creăm activități antreprenoriale generatoare de venit în instituțiile de învățământ profesional tehnic. Acestea au fost obiectivele noastre pentru dezvoltarea unor platforme la nivel de instituții în care elevii să obțină abilități profesionale și să își înțeleagă mai bine viitorul lor fie în calitate de angajați sau antreprenori. Orice ar alege, este important ca ei să fie pregătiți ca buni meseriași care vor sta la baza economiei naționale”, a spus Sorina Donțu-Sarîterzi, managera proiectului CREATIVO.
În patru ani de implementare, CREATIVO a dezvoltat mai multe modele de activități antreprenoriale care au generat venituri de aproape două milioane de lei. Banii au fost investiți în dezvoltarea unor programe educaționale relevante pentru piața muncii.
„Rezultatele proiectului CREATIVO sunt remarcabile prin faptul că școlile au reușit să îmbine formarea profesională cu oportunități de a participa la activități antreprenoriale. Astfel elevii au obținut nu doar competențe tehnice, dar și spiritul antreprenorial precum și posibilități valoroase de inserție durabilă pe piața muncii”, a spus Oxana Poverjuc, directoare de țară a Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein.
„În Republica Moldova există o rețea foarte bună de instituții de învățământ profesional tehnic. Este nevoie doar ca ele să fie conectate la principii de învățare pe tot parcursul vieții, să poată obține resurse pentru a-și diversifica serviciile educaționale și a menține un dialog continuu cu sectorul privat”, a menționat Olivier Burki, director adjunct în cadrul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Printre rezultatele obținute se numără și dotarea instituțiilor beneficiare cu tehnică și utilaje de aproape cinci milioane de lei. Totodată, 72 de profesori și cadre manageriale au fost instruiți cum să dezvolte și să ofere sustenabilitate ideilor din cadrul proiectului.
„Vrem să fortificăm centrele de excelență astfel încât acestea să devină puncte de conexiune între sectoarele economice și sistemul educațional reprezentat de toate instituțiile de învățământ profesional tehnic. Așteptările noastre sunt ca aceste instituții să asigure regiunile cu forță de muncă calificată conform necesităților pieței”, a menționat Galina Rusu, secretară de stat la Ministerul Educației și Cercetării.
Mulțumim Centrul pentru Educație Antreprenorială şi Asistență în Afaceri – CEDA pentru oportunitatea de a fi fost parte a proiectului CREATIVO. Comunitatea CEHTA a avut doar de câștigat din această experiență.
Proiectul CREATIVO a fost implementat în 11 centre de excelență, colegii și școli profesional tehnice din țară în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul financiar al Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.
Sursă: Centrul pentru Educație Antreprenorială şi Asistență în Afaceri – CEDA