CEHTA – parte a Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal (REEE) din învățământul profesional tehnic
30.09.2024CEHTA – parte a Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal (REEE) din învățământul profesional tehnic
CEHTA – parte a Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal (REEE) din învățământul profesional tehnic
CEHTA – parte a Rețelei Educatorilor de la Egal la Egal (REEE) din învățământul profesional tehnic
La sfârșitul anului trecut de învățământ, instituția noastră a aplicat la Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal (REEE) din învățământul profesional tehnic cu o echipă de 4 voluntari/voluntare care să devină educatori/educatoare și o mentoră. Ca urmare a formularului de aplicare, CEHTA a fost selectată în rețea pentru anul de învățământ 2024-2025.
Rețeaua Educatorilor de la Egal la Egal (REEE) din învățământul profesional tehnic
este o comunitate de tineri care organizează activități de educație non-formală privind dezvoltarea deprinderilor de viață sănătoase și a competențelor necesare pentru o mai bună angajare, utilizând tehnici de teatru social, dezbateri, jocuri de societate etc.
În luna august, echipa a participat la instruiri și va beneficia de suport permanent în organizarea activităților proiectate.
În activitățile lor, educatorii de la egal la egal vor aborda subiecte precum:
*dezvoltarea unor relații armonioase cu semenii și adulții și integrarea în colective noi;
*sporirea încrederii și stimei de sine;
*combaterea stereotipurilor, discriminării și violenței în bază de gen;
*dezvoltarea personală și reziliența emoțională;
*comportamente sănătoase, prevenirea sarcinii în adolescență și a infecțiilor cu transmitere sexuală;
*lucrul în echipă, vorbirea în public, gândirea critică;
*serviciile oferite de Rețeaua Centrelor de Tineret și Youth Klinic Moldova.
Activitatea educatorilor în CEHTA va putea fi urmărită pe pagina oficială de facebook a instituției și în grupul de facebook Rețeaua Educatorilor EE din IP CEHTA, Țaul.
Alexandru Melnic, educator, elev în anul II: ”Am devenit educator al REEE, în primul rând, pentru a-mi dezvolta abilitățile de comunicare și vorbit în public. Iar tentațiile adolescenței, problemele cu care se confruntă adolescenții va fi un bun prilej pentru aceasta”.
Valeria Teterea, educatoare, elevă în anul II: ”Activitatea în rețea îmi va ajuta să-mi ridic stima de sine, să am încredere în forțele proprii și să mă informez despre sănătatea mintală și fizică, astfel să devin un promotor al acesteia pentru semenii mei.”
Elena Țurcan, educatoare, elevă în anul I: ”Pentru mine a fi educator va înseamna să fiu mai responsabilă, mai deschisă pentru comunicare și un exemplu al promovării deprinderilor sănătoase.”
Andreea Furtuneac, educatoare, elevă în anul II: ”Cel mai important pentru mine în rețea, cred că va fi instruirea mea despre modul cum să transmit informația tinerilor de vârsta mea”.
Mariana Țurcan, mentoră, profesoară de chimie: ”În calitate de mentoră, voi acumula experiență ce va contribui la dezvoltarea mea multilaterală. Totodată, această postură îmi va oferi oportunitatea de a comunica mai mult cu adolescenții din instituție despre modul sănătos de viață și importanța acestuia în formarea personalității lor.”
Programul „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață” este realizat de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.